logo-ferma-transparent_white_white

Oferta speciala: Echinoctiul de toamna 2016

Toamna la munte este probabil cel mai frumos sezon: culorile arămii sunt spectaculoase, vremea este mult mai stabilă decât în celelalte anotimpuri deci avem mult mai multe șanse să plecăm în drumeții ori să ne bucurăm de soare, recolta e de multe ori bogată iar tradițiile sunt foarte ofertante. În weekend-ul 23-25 septembrie 2016 are loc echinocțiul de toamnă, momentul în care ziua este egală cu noaptea.

Te așteptăm cu drag la fermă să ne bucurăm de sfârșitul verii, de recolta de mere și nuci, să culegem plantele de leac și să facem drumeții împreună să căutăm brândușe.

Oferta speciala de Echinocțiul de toamnă 2016 include:

  • Cazare 2 nopţi în cameră dublă sau suită family în perioada 23 – 25 septembrie 2016;
  • Pensiune completă (mic dejun, prânz și cină) sau demipensiune;
  • Drumeție în căutare de brândușe;
  • La miezul nopții luăm lanternele și mergem la malul râului ca să observăm luna roșie, planetele Venus și Saturn;
  • Adunăm împreună merele și nucile din grădină pentru o plăcintă delicioasă;
  • Tradiția impune ca toate plantele de leac să fie adunate până la echinocțiul de toamnă așa că facem o mică plimbare în grădină și împrejurimi și povestim un pic despre plantele medicinale;

“Legenda spune că brânduşa de primăvară şi cea de toamnă au fost două surori foarte frumoase, pe care mama lor vitregă le-a alungat de acasă – pe una, într-o primăvară timpurie, iar pe cealaltă, într-o toamnă târzie. Văzându-le supărate, Dumnezeu le-a prefăcut în flori, iar de atunci ele se tot caută. Una, floarea celor vii, înfloreşte primăvara, iar cealaltă, floarea celor morţi, înfloreşte toamna.”

CAZARE Vineri-Duminică
Cameră dublă basic 200 lei/noapte
Cameră dublă superior 250 lei/noapte
Suită 3 persoane 200 lei/noapte
Suită 4 persoane 250 lei/noapte
PACHET MESE Adult Copil (peste 4 ani)
Mic dejun, prânz, cină 140 lei/zi 60 lei/zi
Mic dejun, cină 90 lei/zi 40 lei/zi

Pentru rezervări, vă rugăm să ne scrieți pe contact@fermapenteleu.ro. Pentru a evita posibile confuzii, vă informăm că nu acceptăm rezervări telefonice ci doar în scris, pe email. În urma solicitării, veți primi o confirmare scrisă și mai multe detalii despre plată, drum, mese. Vă mulțumim pentru înțelegere.

IMPORTANT:

  • Pentru turul fermei adultii fie servesc pranzul (60 lei), fie achizitioneaza produse de la ferma in valoare de 60 lei. Copiii au gratuitate.
  • O rezervare este confirmată după plata unui avans echivalent cu contravaloarea primei nopți în următoarele 2 zile după solicitare.
  • Anularea unei rezervări cu mai mult de 10 zile înainte de check-in este gratuită.
  • În cazul anulării unei rezervări cu mai puțin de 10 zile înainte de check-in, avansul este nerambursabil.
  • La cerere, putem pregăti meniu vegetarian.
  • Oaspeții nu au acces la bucătăria fermei, mesele sunt servite în sala de mese. Accesul cu alimente din afara fermei nu este permis.
  • Dacă vreți să veniți la fermă cu animale de companie, vă rugăm să ne anunțați în momentul rezervării despre acest aspect.

Click ca să vezi unde se află Ferma de sub Penteleu.

imprejurimi ferma penteleu (13)

VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII

_______

Pentru noutăți, poze și oferte noi, urmărește-ne și pe Facebook: Ferma de sub Penteleu